*AS Roma cumpără români pe bandă rulantă. Andrei Țugui, un mijlocaș de 16 ani de la LPS Banatul este ultimul jucător din țara noastră luat de formația italiană
După ce în vara acestui an l-a cumpărat pe Claudiu Bumba (foto), unul dintre cei mai promițători tineri jucători din țara noastră, AS Roma a mai luat încă un român! Andrei Țugui (16 ani), de la LPS Banatul, a ajuns la un acord cu formația din capitala Italiei și a devenit astfel cel mai tânăr jucător român legitimat la un club din „Cizmă”.
Căpitanul juniorilor U16 de la echipa din Timișoara va fi împrumutat timp de jumătate de an la AS Roma, italienii având apoi opțiunea de a-l cumpăra pe talentatul fotbalist român, care evoluează pe postul de mijlocaș central. De-a lungul timpului, pe la AS Roma au mai trecut și alți tineri jucători din România, printre ei numărându-se Adrian Stoian, acum la Chievo Verona, Sebastian Mladen, legitimat în prezent la Viitorul Constanța, și Alexandru Pena, aflat de anul trecut în lotul celor de la Bari.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER